CRESTEREA CURCANILOR - O AFACERE PENTRU ACASA

 Scurte informatii despre cresterea curcanilor

Această pasăre face parte din categoria animalelor crescute exclusiv pentru carne. Curcanul, ca pasare de curte se regăseşte în clasa Meleagris ce cuprinde 6 subspecii. Din acestea 6, două au ajutat la perpetuarea curcanului modern: Meleagris gallopavo şi Meleagris ocellata. Pentru mulţi fermieri, această pasăre e o adevărată mină de aur deoarece raportat la carnea rezultată şi profitul obţinut, se investeşte relativ puţin într-o crescătorie de curcani.

Scurt istoric al speciei 

Curcanul e o pasăre originară din nordul Statelor Unite ale Americii, fiind domesticită de către locuitorii continentului american. Există dovezi clare care atestă că aztecii foloseau foarte mult carnea de curcan pentru că e bogată în proteine (atât carnea cât şi ouăle produse), penele fiind utilizate în scopuri decorative.

Primii curcani au ajuns în Europa datorită spaniolilor care au împrumutat obiceiul creşterii acestor păsări. Odată aduşi pe bătrânul continent, spaniolii au început să perpetueze specia, astfel că azi avem Curcanul Spaniol sau Royal Palm.

De asemenea, se presupune că locuitorii coloniilor americane vânau curcani sălbatici pentru a-i găti de celebra sărbătoare americană Thanksgiving. Odată cu începutul secolului 20, popularitatea acestor păsări a atins cote impresionante, ajungându-se chiar la obţinerea unor specii noi precum Beltsville Small White.

Înaintea celui De-al Doilea Război Mondial, carnea de curcan era un lux, cel puţin în Marea Britanie, folosindu-se mai mult carne de gâscă sau de vită. Cele mai întâlnite specii de curcani din Anglia zilelor noastre sunt Norfolk Black şi Norfolk Bronze (sau Cambridge Bronze) 

Cresterea curcanilor acasa (microferma)

 Pentru a creşte aceste păsări, ai nevoie de ouă pentru incubator sau de pui mici. Odată ce curcanii au ajuns în săptămâna 5/6, poţi decide pentru ce îi vei creşte. Fie pentru ouă, pentru a-ţi asigura perpetuarea speciei şi necesarul de proteine, sau pentru carne.

Dacă vrei să creşti doar câţiva curcani, pentru consum casnic, atunci ai nevoie de o curte plină de vegetaţie pentru aceste păsări.

În cazul unei crescătorii bine pusă la punct, trebuie să ştii că ouăle de curcă pentru clocit trebuie produse în ferme unde se află şi genitorii. Se recomandă inseminarea artificială şi creşterea separată a masculilor de femele. O curcă va depune ouă o perioadă de 24 de săptămâni, timp în care va depune între 90 şi 110 ouă/pasăre.

Perioada de incubaţie a unui ou de curcă este de 28 de zile. E foarte important ca mediul în care trăiesc femelele, dar şi cel în care sunt depozitate ouăle, să fie curat, pentru a se evita transmiterea unor viruşi patogeni precum microplasma. După prima zi după ce au fost puse la incubator, ouăle trebuie întoarse în incubatoare. Între 10 şi 14 zile se pot observa ouăle fertile şi cele infertile. Cele din urmă se vor scoate din incubator. După cele 28 de zile, puii rezultaţi pot fi crescuti în adaposturi speciale, separându-se masculii de femele deoarece există diferenţe de creştere între cele două sexe.

Hrana puilor consistă în principal în făină de mălai, mâncare din soia îmbogăţită cu vitamine şi minerale. În funcţie de vârstă şi felul în care se dezvoltă, se vor adăuga porţii de hrană bogată în proteine, carbohidraţi şi grăsimi.

 Adaposturile pentru păsări pot fi construite din carton sau plasă de sârmă. E foarte important ca toate spaţiile unde vor locui puii să fie igienizate şi dezinfectate, chiar dacă în acelaşi spaţiu au locuit alte generaţii de pui sănătoşi. În ţarc se vor instala radiatoare pentru a încălzi spaţiul şi becuri pentru iluminarea corespunzătoare iar ca aşternut se poate folosi rumeguş. Dispozitivele pentru hrană şi apă se vor vopsi cu roşu iar apa trebuie îmbogăţită cu 0,2g/litru cu glucoză.

În cazul în care observi semne de agresivitate şi de canibalism, se recomandă folosirea unor mici plăcuţe rotunde, de culoare verde sau multicolora. În felul acesta puii se vor certa pentru plăcuţă şi nu-şi vor ciuguli penele.

Cateva informatii despre prevenirea inbolnavirii pasarilor de curte

 

Perioada de toamna - iarna , cateva boli care afecteaza gainile din gospodarie

În această perioadă, în efectivele de păsări, crescute în sistem tradiţional, ne confruntăm cu mai multe probleme, unele dintre acestea putând produce pierderi prin mortalitate, chiar foarte însemnate, dacă nu sunt luate măsuri din timp.

Pseudopesta aviară

Una din cauzele care produc pierderi prin mortalitate o constituie prezenţa pseudopestei aviare în efectivele de galinacee (găini, curci, fazani, bibilici etc). Prezenţa bolii într-un efectiv neimunizat antipseudopestos, este uşor de recunoscut prin aceea că într-un răstimp de o săptămână boala poate să ucidă, aproape în totalitate, păsările receptive (adică păsările nevaccinate). De menţionat că această boală nu afectează palmipedele. Prevenirea mortalităţilor datorate prezenţei pseudopestei se realizează exclusiv prin vaccinare, care se aplică din timp păsărilor sănătoase. Pentru vaccinarea împotriva pseudopestei aviare la noi în ţară există, atât vaccinuri vii cât şi vaccinuri inactivate, care dacă sunt folosite sistematic previn, cu succes, pierderile prin mortalitate datorate evoluţiei acestei boli. Dacă boala a debutat deja, trebuie ştiut că nu există tratament şi că vaccinarea păsărilor încă sănătoase este inutilă, deoarece din momentul administrării vaccinului şi până la instalarea imunităţii trebuie să treacă cel puţin 10-12 zile, interval în care păsările nevaccinate mor.

Holera aviară

O altă cauză a mortalităţilor o constituie evoluţia holerei aviare. Holera aviară, spre deosebire de pseudopestă afectează atât galinaceele cât şi palmipedele. Deşi există în comerţ vaccin contra acestei boli totuşi, vaccinarea contra holerei nu este foarte extinsă deoarece eficacitatea vaccinului nu este foarte bună. Prezenţa holerei în efectivele de păsări se remarcă prin aceea că apar zilnic, sau aproape zilnic, mortalităţi care deşi numeric sunt neînsemnate, totuşi cumulate, în timp, pierderile devin substanţiale. Fiind o boală bacteriană, pentru prevenirea pierderilor datorate holerei se poate face tratament. Tratamentul trebuie instituit cât mai precoce şi constă în administrarea de substanţe antibacteriene (oxitetraciclină, lincospectin, norflox, enrofloxacină etc), în apa de băut, sau în furaje, pe durata a 5-7 zile, se va face pauză de o săptămână, după care tratamentul poate fi reluat încă o dată. Pentru o mai bună eficacitate, în terapie, se vor asocia şi produse care conţin aminoacizi şi vitamine.

Difterovariola aviară

O altă boală frecvent semnalată este difterovariola aviară, boală virală, care afectează galinaceele şi care se manifestă fie prin erupţii cutanate pe tegumentul capului (boala este cunoscută în popor sub denumirea de bube), fie prin prezenţa de pseudomembrane pe mucoasele capului (în cavitatea bucală, în sacii conjunctivali, în sinusuri). Prezenţa acestei boli în efectiv, produce pierderi prin mortalitate relativ mici, dar virusul are acţiune imunosupresoare asupra organismului, fapt care predispune pasărea la contractarea unor infecţii banale, care în condiţiile unui organism sănătos nu s-ar exprima clinic. Şi această boală poate fi prevenită cu succes, prin vaccinare. Vaccinarea se va face la păsări sănătoase şi este de dorit ca vaccinul să se administreze din timp (sfârşitul verii), pentru a preveni formele clinic manifeste de boală din sezonul de toamnă. Dacă deja boala evoluează se poate interveni terapeutic, doar pentru a grăbi trecerea prin boală. În acest scop se vor administra produse antimicrobiene (pentru prevenirea complicaţiilor bacteriene) şi preparate cu vitamine şi aminoacizi pentru întărirea rezistenţei generale a organismului.

Alte cauze

În afara cauzelor enumerate mai sus, mai pot să apară pierderi prin mortalitate ca urmare a asocierii unor infecţii banale cu stări de parazitism, mai mult sau mai puţin intens. Stările de parazitism pot şi ele produce pagube în efectivele de păsări. Pentru evitarea acestor pierderi se recomandă efectuarea la timp a tratamentelor antiparazitare, cu produse care să aibă în spectru atât viermii rotunzi (nematodele), cât şi viermii laţi (cestodele).