Metoda de
crestere a ramelor in gospodarie
sursa: Dr. biol. Petru
Burian, 14.05.2007
Cautam in curte (gradina)
un loc umbros si relativ ferit de curenti de aer (preferabil langa un zid,
gard, etc.) unde construim din scanduri sau cu zidarie usoara (BCA) un „tarc”
direct pe pamant. Dimensiunile sunt la alegere, dar recomandabil este un volum
de aprox. 2 mc, cu o inaltime de 0,7 - 0,8 m.Spatiul rezultat se imparte
transversal in doua, printr-un perete despartitor din scanduri distantate intre
ele la 1 - 2 cm. Depozitam in unul dintre spatii frunzarul si ramele adunate in
padure, dupa care udam usor „crescatoria” si totul este gata.
Logica celor doua spatii
este simpla: vom incepe cresterea ramelor in unul dintre ele, iar cand acesta
se va umple cu compost (pamant organic) vom incepe depozitarea resturilor
vegetale in spatiul alaturat, ramas gol. Ramele vor migra spre sursa de hrana
iar compostul rezultat, poate fi utilizat in gradina. Prin utilizarea
alternativa a celor doua spatii, crescatoria poate functiona un numar mare de ani.
Ce vom face in continuare ?
practic mai nimic. Vom avea doar grija ca in aceasta incinta sa depozitam toate
resturile vegetale din gospodarie, provenite in cursul anului, respectiv: iarba
cosita; frunzele si lastarii de vita de vie (daca nu a fost recent stropita cu
pesticide); frunzele pomilor fructiferi, cazute toamna; toate frunzele si
tulpinile legumelor etc. Dintre speciile de
foioase sunt preferate in primele saptamani dupa moarte, frunzele de
cires si de par, dintre speciile furajere trifoiul rosu, iar dintre resturile
de legume, frunzele de ceapa. Numai frunzele de fag sunt consumate nedegradate,
imediat dupa cadere.
Atentie ! nu se vor depozita aici frunzele de nuc, tulpinile si frunzele de
rosii si cartofi.
Dintre resturile menajere,
pot fi adaugate cojile de legume, fructe, produsele cerealiere.
Deosebit de utile sunt cojile de oua zdrobite sau macinate fin, ele constituind
un important aport de calciu.
Daca este foarte cald, sau
nu a ploat de mult, vom uda periodic „crescatoria” avand grija ca surplusul de
apa sa se scurga in sol sau prin peretii de scandura. În
general este de preferat sa mentinem o usoara umiditate si o reactie neutra sau
slab alcalina in crescatorie, deoarece daca solul devine acid ramele raman mult
mai mici, iar in caz de uscaciune excesiva ele se retrag in sol. Trebuie stiute
de semenea urmatoarele: Lumbricus rubellus rezista la
temperaturi limita cuprinse intre 2 si 30 gr. celsius, temperatura optima fiind
de 18 - 22 gr. Sub 10 grade adultii nu mai formeaza coconi iar ritmul de
crestere a formelor tinere scade. Crescatoria se acopera cu o bucata de nailon
de culoare inchisa sau un covor uzat, pentru a pastra umezeala, a tine mustele
la distanta si sa impiedicam evadarea ramelor din noul lor mediu de viata.
Acestea vor fi la inceput
foarte active (mai ales noaptea), dupa acomodare insa se vor grupa in stratul
cu umezala optima, unde se vor si inmulti. O aglomerare excesiva a ramelor
intr-un spatiu restrans indica faptul ca ceva nu este in regula: prea multa
umezeala, mediu prea uscat, prea acid, prea cald, prea rece, prea compactat sau
lipsa de aer, in ultimele doua cazuri fiind necesara afanarea masei vegetale.
Daca toate conditiile de viata sunt intrunite, ramele se
vor inmulti din primavara pana in toamna. Desi sunt organisme hermafrodite,
ramele se inmutesc exclusiv pe cale sexuata, prin alaturarea a doi indivizi si schimb
reciproc de spermatozoizi. Dupa acuplare fiecare individ va secreta la nivelul
clitelum-ului o substanta numita albumina, din care se va forma coconul. Acesta
are forma rotunda, culoare alba, si contine cate 8 - 10 oua, din care dupa
eclozare supravietuiesc de regula 3 - 4 exemplare. Pe durata maturarii oualor,
in aprox. 3 saptamani (functie de temperatura), coconul se mareste si isi
schimba culoarea, devenind galben, maro si rosu in ultima etapa, cand are
marimea unui sambure de strugure. La eclozare ramele tinere au culoare alba cu
nuante roz.
Ramele au, in sol si in
afara solului, numerosi dusmani naturali. Multe rame sunt mancate in sol de
cartite, soareci, gandaci si larvele acestora, iar la suprafata solului cad
adeseori prada pasarilor.
Daca depozitam in
crescatorie o cantitate mare de fructe stricate, riscam o inmultire excesiva a
„musculitei de otet” (Drosophila melanogaster) care nu
dauneaza ramelor, dar ne poate deranja prin numarul mare de indivizi. În acest caz putem folosi o capcana simpla, realizata dintr-o
sticla de plastic, astfel: in zona de mijloc a sticlei, cu un cui subtire,
incalzit, facem numeroase gauri; turnam in sticla suc de fructe, bere sau vin
acrit, adaugam 2 picaturi de sapun lichid si inchidem sticla cu dopul sau.
Gaurile vor fi suficient de mari pentru ca musculitele sa intre in sticla
atrase de hrana, dar nu vor mai gasi calea de iesire, sfarsind inecate in
lichidul din interior.
Pentru a avea o
„crescatorie” eficienta vreme indelungata, trebuie sa avem grija de doua
aspecte: sa asiguram permanent sursa de hrana si sa nu extragem o cantitate
excesiva de rame, periclitand astfel perpetuarea populatiei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile Dvs. sunt importante. Va multumesc.